Ce este mai important in viata?

Sunt o vaca. Una frumoasa, grasa, baltata si laptoasa.Viata mea incepe pe o pajiste si se termina intr-un abator.Sunt tratata frumos cat sunt mica, mai ales in cazul in care sunt buna de prasila (adica si tatal si mama mea au fost).Copiii ma mangaie si ma insotesc in fuga zglobie printre celelalte surate.Sunt tratata si mai bine dupa ce imi fac datoria fata de stapan si puiesc, apoi dau lapte, cat mai mult lapte, de parca as fi facuta numai din lapte si m-as putea stoarce.Apoi incep sa apara optiunile, nu totdeauna favorabile mie.Varianta in care sunt trimisa la pasune, sa puiesc din nou, mi se pare cea mai logica si naturala. Dar mai exista varianta in care puiul meu a crescut si ma va inlocui, eu ajungand la un alt stapan sau la abator.
Sunt o vaca, se presupune ca ar trebui sa hranesc oamenii.Si o fac, chiar si dupa moarte.Chiar si hranind generatii intregi de copii razgaiti care nu vor sa bea lapte sau sa manance carne.Ce stiu ei cat de mult mi-ar fi placut mie iarba verde si puitul in continuare, dar daca trebuie sa fiu eu aceea care se sacrifica, fie.
Sunt totusi o vaca ce isi pune intrebari.Existentiale. Ce e mai important pentru mine?Viata mea, puii mei, hranirea altora cu iluzii sau faptul ca nu am nicio optiune, sunt prizoniera unui sistem si a unor cadre predefinite in care ma zbat spre supravietuire.Chiar si cu laptaritul si puitul nu as fi de acord decat cu mentiuni.Dar nu am optiuni.Sunt doar o vaca si asa am sa mor.

Ingerii mei

Nu i-am vazut, dar i-am simtit.Am stiut dintotdeauna ca sunt acolo, undeva, langa mine.Nu ii privesc doar ca pe simple ajutoare ale Celui de Sus, ca pe niste gardieni care bifeaza ce fapte bune ai mai facut.Ei nu sunt nici entitati care ne salveaza in momente de cumpana si nici nu se fac raspunzatori de minuni.
Nu i-am vazut inca, dar tot mai sper ca intr-o zi (nu cea din urma, sper) sa ii pot privi cu lacrimi in ochi si sa le multumesc.Stiu ca prin ei primesc gandurile bune, sentimentele de daruire, darnicie, intelegere.Intelepciunea, modestia, rabdarea. Si mai ales iubirea.Adevarata iubire.Singura pe care nu obosesti sa o cauti pentru ca o stii, o simti, e dintotdeauna in tine.
Nu i-am vazut inca, dar cred ca ii pot descrie. Au forma iubirii fara de pacat, sunt imbracati in fericirea de a fi acceptat asa cum esti, iar ochii sunt pur si simplu lumina.Si nu trebuie sa spui vreo rugaciune speciala pentru a-ti da intalnire cu ei, nu trebuie sa ai inscrisa in destin vreo intelegere magica, ei sunt ai tai si te urmeaza, e datoria lor sa-ti urmareasca viata, sa te ajute sa te inalti.Sa fii asemeni lor.
Nu i-am vazut inca, dar mi-as dori enorm sa le transmit la randul meu iubirea.Miros o floare si le transmit placerea mea.Privesc un frumos rasarit de soare si le doresc un apus asemenea.Imi mangai copiii si plutesc in lacrimile unei recunostinte mute, caci am primit prea mult si totusi vreau sa mai primesc.Eu stiu doar sa multumesc dupa si sper ca asta sa fie de ajuns.
Nu i-am vazut inca, dar daca ii vedeti voi, sa mi-i aratati si mie.Va voi crede ca sunt acolo, asa cum si voi veti crede ceea ce am scris si simtit eu.Pentru ca in fiecare din noi sta un inger gata sa isi recunoasca semenii si sa se bucure, trebuie doar sa inchizi ochii si sa te imaginezi asa.Un inger inconjurat de ingeri.Zbor placut!

Coasta Evei

Se spune ca partea femeiasca a fost creata din coasta lui Adam.Probabil Creatorul a observat ca lutul e prea maleabil si ii trebuia ceva mai tare.Si iat-o in toata splendoarea ei pe Eva, cea plina de esenta lui Adam, dar diferita atat fiziceste, cat si sufleteste.De ce s-a oprit Creatorul, de ce nu a continuat, luand din coasta Evei si realizand altceva? Ce altceva, nu stiu.ALTCEVA .S-a oprit pentru ca a realizat ca a oferit deja totul, prin crearea primelor doua fiinte sau s-a plictisit pur si simplu si s-a apucat de creat animale, pasari, plante?Iti dai seama cat de plictisitoare era viata atunci, nu?Lumea era creata deja, doi oameni fusesera creati, ce mai era de facut?
Scenariul 1) Eva nu il gaseste atragator pe Adam, ci pe sarpe. Ah, nu, nu era zoofila.Pur si simplu sa spunem ca sarpele era foarte atragator si cu sex-appeal.Rezultatul:sa lasam imaginatia la o parte, nu avem sirena exemplu de specie jumatate om, jumatate peste?
Scenariul 2) Eva nu il gaseste atragator nici pe Adam, nici pe sarpe.Rezultatul: sfarsitul prematur al lumii
Scenariul 3) Adam si sarpele gandesc ca Eva este in plus.Rezultat: un sarpe digera o masa copioasa in maxim doua saptamani.Plus ca daca ii place, ii ramane si varianta doi, desertul Adam.
Scenariul 4) Eva ii gaseste atragatori atat pe Adam, cat si pe sarpe.Rezultat: a) menaje-a-troi, nu am destula imaginatie pentru ceea ce ar putea rezulta, b) lupte constante pentru cucerirea Evei, posibila moarte a ambilor combatanti, Eva ramane sa manance singura merele, c) niciunuia din ei nu le pasa de sentimentele ei (viceversa scenariului 2, acelasi rezultat)
Deci, oricum ati lua-o, sa fim multumiti ca suntem asa, ca a ales deja cineva pentru noi scenariul si povestea continua...pana se va sfarsi razboiul acesta mut intre cele doua sexe, Adam si Eva...Ghici cine mai ramane sa stinga lumina?Rezultat: sarpele!

Fericirea este a mea sau a noastra?

Azi am fost fericita.Am vazut un apus de soare superb.Chiar am vrut sa imi sun o prietena, sa ii dau si ei portia de fericire pentru o zi.Caci este nefericita.Crede ea.Eu cred ca nici nu stie sa recunoasca fericirea daca ar primi-o, o lasa sa treaca pe langa ea din simplul motiv ca isi doreste acea parte de fericire pe care nu o vede.Daca nu vezi, nu ai, nu?Dar daca totusi este fericita si nu isi da seama cat de mult?Daca este atat de inversunata in neputinta ei de a SIMTI EFECTIV FERICIREA incat un banal apus de soare nu merita multumirea de a-l fi trait?Daca isi afiseaza neputinta de a primi dovezile de iubire cersite din ochi si nu vede decat partea din fericire care o face nefericita de fapt?
Unii oameni se nasc spre a trai in cautare, in neliniste si nesiguranta, altii se multumesc cu firimituri si cauta sa isi umple burta cu ele.Nu poti sa te saturi la fel mancand o felie de tort sau un pumn de seminte?De ce nu ne putem multumi cu ce avem si tindem mereu spre mai mult?
Mica enigma a iubirii impartasite sta in puterea fiecaruia de a-si gasi jumatatea.Adica daca eu sunt egoista si vreau tot, jumatatea mea cum va fi?Dar daca ma multumesc sa imi fie bine si ma gandesc sa-l intreb si pe el cum ii e, oare o fi rau?
Ideea este simpla: toti doresc sa primeasca mai mult decat ofera. Sau, cei mai altruisti, macar cat ofera ei.Devine din iubire troc, negustoreala, nepasare, revola, ura.Iubirea este sentimentul pe care toti si-l doresc, dar pe care nimeni nu il accepta.Eu vreau sa fiu pupata mereu, dar celuilalt nu ii place asta.Lui ii place sa ma stranga in brate seara si sa ne spunem gandurile. Nu ma iubeste? Nu, este doar un alt mod de a oferi iubirea. Dar daca mie nu imi e de ajuns sau nu imi place?Dar daca si acest pupat sau strans in brate si privit in ochi nu e doar un stereotip de sentiment inoculat de televiziuni, carti sau filme?Care iubire este cea mai adevarata: cea pe care o simti sau cea pe care o astepti sa fie asa cum iti imaginezi tu sau cum ai fost educat sa o vezi?
Iubirea se schimba in timp.La inceput e mai navalnica, mai sclipitoare, mai ostentativa. In timp, daca rezista, se poate intari.Si chiar devine mai variata. Daca stii sa cauti, poti fi fericit.Daca ai timp sa il mai iubesti pe cel care iti sta alaturi in sentiment, poti fi fericita si cand ii speli lenjeria.Sau ii faci masaj pe umarul care il doare. De ce? Pentru ca te oferi lui si in alte moduri, i te dedici si ti-l indatorezi cu umila ta ofranda.Poate crezi ca nici nu observa si nici nu ii pasa.Poate nici tu nu observi ca nevoile lui sunt la fel de importante ca ale tale.Poate asa se pierde fericirea, bob cu bob, clipa de clipa...
Eu am inceput sa fiu fericita (atat cat ma pot numi, pentru ca unora, privind din afara, li s-ar putea parea ca nu sunt) cand am renuntat sa mai caut fericirea mea. Daca m-ar pupa toata ziua si mi-ar declara ca ma iubeste si m-ar soarbe din ochi si mi-ar aduce tone de flori...m-as plictisi mai repede decat la vizionarea unui film prost.Pentru ca fericirea , daca nu o cauti, nu este fericit.Dar, daca tot cautati, cautati macar ''fericirea noastra'', nu doar a ''mea''.Eu am gasit-o in clipele petrecute impreuna, sporovaind cu o cafea in fata, in dansul inlantuit la petrecerea unui prieten, in copiii pe care i-am conceput, in tot ceea ce tine de noi, ca familie.
Desigur ca am si eu dezamagirile mele, dar nu mai plang.Caut alt sentiment care sa inlocuiasca dezamagirea, supararile.Am si acum nervii mei, dar nu mi-i mai expun asa de indecent ca inainte si nu il mai fac responsabil doar pe el de ei.Am devenit mai creativa cu sentimentele mele.
Puterea vine din dorinta, dorinta din vointa, vointa de la ...Dumnezeu.Caci ce alt exemplu mai bun as avea ca sa va exemplific iubirea neconditionata si fericirea traita?
Iubeste-te pe tine insuti, viata merita traita cu zambetul pe buze caci...ce dai, primesti!Nu te du la biserica doar pentru a aprinde lumanari, ci spala-ti sufletul de neputinta de a face un om fericit.Mai ales daca acela esti chiar tu!