Fericirea este a mea sau a noastra?

Azi am fost fericita.Am vazut un apus de soare superb.Chiar am vrut sa imi sun o prietena, sa ii dau si ei portia de fericire pentru o zi.Caci este nefericita.Crede ea.Eu cred ca nici nu stie sa recunoasca fericirea daca ar primi-o, o lasa sa treaca pe langa ea din simplul motiv ca isi doreste acea parte de fericire pe care nu o vede.Daca nu vezi, nu ai, nu?Dar daca totusi este fericita si nu isi da seama cat de mult?Daca este atat de inversunata in neputinta ei de a SIMTI EFECTIV FERICIREA incat un banal apus de soare nu merita multumirea de a-l fi trait?Daca isi afiseaza neputinta de a primi dovezile de iubire cersite din ochi si nu vede decat partea din fericire care o face nefericita de fapt?
Unii oameni se nasc spre a trai in cautare, in neliniste si nesiguranta, altii se multumesc cu firimituri si cauta sa isi umple burta cu ele.Nu poti sa te saturi la fel mancand o felie de tort sau un pumn de seminte?De ce nu ne putem multumi cu ce avem si tindem mereu spre mai mult?
Mica enigma a iubirii impartasite sta in puterea fiecaruia de a-si gasi jumatatea.Adica daca eu sunt egoista si vreau tot, jumatatea mea cum va fi?Dar daca ma multumesc sa imi fie bine si ma gandesc sa-l intreb si pe el cum ii e, oare o fi rau?
Ideea este simpla: toti doresc sa primeasca mai mult decat ofera. Sau, cei mai altruisti, macar cat ofera ei.Devine din iubire troc, negustoreala, nepasare, revola, ura.Iubirea este sentimentul pe care toti si-l doresc, dar pe care nimeni nu il accepta.Eu vreau sa fiu pupata mereu, dar celuilalt nu ii place asta.Lui ii place sa ma stranga in brate seara si sa ne spunem gandurile. Nu ma iubeste? Nu, este doar un alt mod de a oferi iubirea. Dar daca mie nu imi e de ajuns sau nu imi place?Dar daca si acest pupat sau strans in brate si privit in ochi nu e doar un stereotip de sentiment inoculat de televiziuni, carti sau filme?Care iubire este cea mai adevarata: cea pe care o simti sau cea pe care o astepti sa fie asa cum iti imaginezi tu sau cum ai fost educat sa o vezi?
Iubirea se schimba in timp.La inceput e mai navalnica, mai sclipitoare, mai ostentativa. In timp, daca rezista, se poate intari.Si chiar devine mai variata. Daca stii sa cauti, poti fi fericit.Daca ai timp sa il mai iubesti pe cel care iti sta alaturi in sentiment, poti fi fericita si cand ii speli lenjeria.Sau ii faci masaj pe umarul care il doare. De ce? Pentru ca te oferi lui si in alte moduri, i te dedici si ti-l indatorezi cu umila ta ofranda.Poate crezi ca nici nu observa si nici nu ii pasa.Poate nici tu nu observi ca nevoile lui sunt la fel de importante ca ale tale.Poate asa se pierde fericirea, bob cu bob, clipa de clipa...
Eu am inceput sa fiu fericita (atat cat ma pot numi, pentru ca unora, privind din afara, li s-ar putea parea ca nu sunt) cand am renuntat sa mai caut fericirea mea. Daca m-ar pupa toata ziua si mi-ar declara ca ma iubeste si m-ar soarbe din ochi si mi-ar aduce tone de flori...m-as plictisi mai repede decat la vizionarea unui film prost.Pentru ca fericirea , daca nu o cauti, nu este fericit.Dar, daca tot cautati, cautati macar ''fericirea noastra'', nu doar a ''mea''.Eu am gasit-o in clipele petrecute impreuna, sporovaind cu o cafea in fata, in dansul inlantuit la petrecerea unui prieten, in copiii pe care i-am conceput, in tot ceea ce tine de noi, ca familie.
Desigur ca am si eu dezamagirile mele, dar nu mai plang.Caut alt sentiment care sa inlocuiasca dezamagirea, supararile.Am si acum nervii mei, dar nu mi-i mai expun asa de indecent ca inainte si nu il mai fac responsabil doar pe el de ei.Am devenit mai creativa cu sentimentele mele.
Puterea vine din dorinta, dorinta din vointa, vointa de la ...Dumnezeu.Caci ce alt exemplu mai bun as avea ca sa va exemplific iubirea neconditionata si fericirea traita?
Iubeste-te pe tine insuti, viata merita traita cu zambetul pe buze caci...ce dai, primesti!Nu te du la biserica doar pentru a aprinde lumanari, ci spala-ti sufletul de neputinta de a face un om fericit.Mai ales daca acela esti chiar tu!