O cheama Pia si este un iepure. As putea sa va spun ca este mare, gri, are ochi frumosi, ca de domnisoara si o codita prea mare in comparatie cu corpul, dar va voi lasa sa va ganditi la ea ca la orice alt iepure, sa ii dati viata asa cum doriti voi.
Am cumparat-o din piata, desi imi doream un iepuras alb cu ochii rosii, dar nu mi-a mai parut rau dupa ce am luat-o in causul palmelor. Cand am mangaiat-o atunci am simtit ce simti cand iti iei copilul in brate, o imensa bucurie amestecata cu surpriza ce ti-o rezerva viata.Nu stii cum sa reactionezi, dar te gandesti ca pana ajungi acasa o sa-ti dai tu seama cumva…
Am mai avut iepuri, dar, pentru ca stau la bloc, nu au putut fi decat varatici. Copil fiind, pe timpul vacantelor mi s-a permis sa am grija de un animalut, nici prea mare, nici prea mic, care sa nu faca multa mizerie si sa nu fie prea greu de ingrijit. Au fost si albi cu ochii rosii, au fost si negri, toti au devenit piei asternute frumos pe cate un scaunel, dupa argasire. Evident ca eu nu am mancat niciodata din apetisanta friptura prin care iepurele isi lua adio de la familia noastra, mi se parea ca mi-ar tipa din burta. Desi ei nu tipa decat cand sunt taiati.
Pia a crescut toata vara, avand mereu la dispozitie cea mai prospata iarba si cele mai bune ramuri de salcam.Primea in fiecare seara si o bucata de paine, pe care o savura tacticos ca pe o prajitura, apoi venea si se cuibarea pe bratul meu.Ii placea sa o mangai tot atat de mult cat imi placea si mie, dar niciodata nu a cersit iubirea, cum fac cainii sau pisicile. Inchidea doar ochii de placere si se lasa iubita.
La inceput nu a avut un nume, era doar un iepure ce nu-si gasise inca locul in lumea noastra, dar dupa ce fiica mea a inceput sa o cheme asa, Pia a inceput sa vina in intampinarea ei. Intai venea la gard, adulmecand curioasa surpriza ce i-o aduceai, apoi am lasat-o libera prin gradinita si venea direct in bratele tale. S-a imprietenit cu pisica batrana care obisnuia sa doarma toata ziua pe marginea fantanii si au inceput sa stea amandoua, ca doua babute surprinse de sosirea serii pe banca din fata portii. Curand a devenit mascota ulitei si copiii o priveau inciudati cand ii privea ridicandu-se pe picioarele din spate, iepurii lor erau inchisi, nu liberi. Erau curiosi de ce nu fuge, de ce nu cade in fantana, de ce nu se sperie de oameni.
In mintea mea le raspundeam ‘’Pentru ca este inteligenta si are incredere in oameni’’, dar pe gura imi ieseau frazele pe care le asteptau ei ‘’e doar un iepure, daca il speriati, va fugi’’.Cateodata e bine sa nu atragi atentia asupra ta, sa nu fii diferit sau mai bun decat ceilalti, vor incerca sa iti ia acest dar, sa te aduca la nivelul lor. Si eu faceam asta pentru ea, ca sa nu fie nevoita sa treaca prin situatii grele. Cum ar fi faptul ca intr-o noapte ar putea sa dispara.
Vacanta de anul acesta s-a terminat, iar eu am plecat iar la oras. Au ramas inca la tara cainele, pisica si iepurele. Primii s-au intors la oras cu tata, dar Pia …Prefer sa cred ca a fugit si nu a mai vrut sa raspunda decat chemarii libertatii. Nu inteleg insa cu ce sunt mai buni cainele si pisica decat Pia, de ce ei au avut un statut privilegiat si s-au intors. Daca s-ar fi pierdut cainele, parintii mei sigur ar fi dat anunt la mica publicitate, sa il recupereze. Dar s-a pierdut doar un iepure si cred ca anuntul in cazul lui ar suna chiar asa: ‘’Pierdut iepure drag. Gasitorului ii doresc pofta buna!’’
Ps: de ce va povestesc despre Pia la prezent? Pentru ca in mintea mea ea inca vine sa o mangai, de cate ori o strig…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu